Povestea

La 23 de kilometri de Zalău, nu departe de Guruslău, locul unde Mihai Viteazul a avut ultima bătălie victorioasă în anul 1601, se află satul Bocşiţa. Aici ajungi străbătând un drum de țară ce își face loc, șerpuindu-se printre dealurile acoperite cu livezi, printre pădurile de stejar și pajiștile sălbatice. Locul e cunoscut pentru pălinca savuroasă ce se produce aici. În sat, toți au auzit de Aciu: bătrânul pălincar și rețeta lui veche de aproape 500 de ani. Mulți dintre ei veneau pe vremuri la cazanul lui, sperând că poate-poate vor reuși să obțină secretul gustului pălincii Aciu. Nici poveste.

Fiul lui e cel care se ocupă astăzi de pălincie, având grijă ca băutura asta aurie care aprinde gâtlejurile și inimile oricui o gustă, să-și păstreze proprietățile pe care generații după generații le-au protejat. Secretul pălincii adevărate, cum spunea bătrânul, trebuie dat mai departe fără să lași ”vremurile” să altereze rețeta. E musai să fie toate așa cum le-a lăsat natura. Mai apoi, prunele trebuie să fie numai prune de soi, cazanul să fie de cupru și nimic altceva, iar pentru păstrare, butoaiele să fie de stejar, că nimic nu catifelează gustul pălincii cum o face lemnul bătrânului copac.

Nu-i lucru ușor să faci pălinca așa cum se făcea ea la începutul anilor 1500. Dar cât de fain e să-i pui musafirului în față un păhărel de pălincă și să vezi cum se înseninează și te lauda și nu scapi fără să-i promiți că o să-l cinstești și data viitoare.

Rețeta asta e bijuteria familiei și trebuie să trăiască și să rămână ca prima dată când s-a făcut. Nu e nimic industrializat în ea. De aceea, cantitățile nu sunt mari. Așa că pune-o bine pentru ocaziile în care merită să servești o băutură specială.